Insensibili?

Desi toti ne numim crestini, cu un Dumnezeu mare, totusi, de ce se intampla de atatea ori sa nu ne luam in serios rolul acesta si adesea sa nu ne indeplinim functiile de crestin, asa cum ar trebui?Suntem atat de ingrijorati, stresati, preocupati de atatea lucruri, uneori fara rost, incat uitam sa Il lasam pe Dumnezeu sa se ocupe de toate, uitam ca prioritatea noastra trebuie sa fie Dumnezeu si foarte repede ne dezamagim atunci cand nu primim ceea ce ne dorim; Atunci e momentul cand prindem curaj, indraznim sa Il luam la intrebari pe Dumnezeu, vedem ca problemele tot nu se rezolva si atunci apelam la promisiuni si promitem multe…..ceva de genul..”Daca ma ajuti, Doamne, promit sa vin mai des la biserica!” iar partea finala este ca putin isi duc la capat promisiunile. Si pana la urma ce rezolvi cu ingrijorarea? Nimic..Roaga-te si vei rezolva ceva…

Traim intr.o lume in care fiecare secunda trecuta e depasita de o secunda viitoare cu mai multe performante, totul e pus pe fuga, cu oameni intr.o continua graba…grabiti pentru a nu mai spune multumesc sau iarta-ma, grabiti pentru a-si incuia sufletul si a pierde cheia,pentru a nu observa natura si frumusetea ei, pentru a fi insensibili la un strop de ploaie, pentru a-si inchide mintea cu ingrijorari, pentru a nu avea timp, pentru a nu-si iubi aproapele, grabiti pentru a se transforma in oameni cu fete crispate peste care lenea a pus stapanire. Si atunci ma intreb: Unde au disparut zambetele de pe fetele oamenilor?
Zi de zi ma ciocnesc de oameni care au uitat sa zambeasca, au uitat sa faca un loc si pentru Isus in inima, oameni carora le suna telefonul din minut in minut, stresati de partea financiara, suflete care isi doresc sa se imbogateasca aici, pe pamant si care au ajuns aproape sa Il inlocuiasca pe Dumnezeu cu un computer sau cu alte pierderi ultraperformante si inutile de timp.Mi-as dori sa nu fie ceva anormal sa Il lasi pe Dumnezeu sa iti controleze viata,(oricum El are totul sub control), as vrea ca toti sa putem accepta voia Sa, sa ne incredintam in El, sa alergam in bratul Sau si sa acceptam sa fim ghidati dupa planul pe care il are pregatit pentru noi.Am impresia ca evolutia nu este atat de benefica pe cat credeam. Este enorm de bine sa fie o comoditate mai mare in toate lucrurile pe care le faci, dar cred ca odata cu un anumit confort apar si problemele, nemultumirea, ingrijorarea, stresul, dorinta de a avea mai mult…Pana la urma, mai bine simpli si smeriti, dar de Dumnezeu iubiti! Ma bucur nespus ca pot alerga oricand prin ploaie, ca sunt eliberata de insensibilitate si nu mi-e rusine de sensibilitatea mea, care ma face om!