Am stat şi m-am gândit zilele astea că noi, oamenii, de cele mai multe ori obişnuim să ne ascundem de Dumnezeu, obosim să îl mai căutăm, doar atunci când ne aflăm în probleme şi avem nevoie de sprijin, ne cerem iertare şi promitem tot felul de lucruri, pe care oricum nu le vom duce la îndeplinire...în schimb, El nu oboseşte niciodată să ne caute, nu oboseşte să ne iubească, să îşi arate bunătatea faţă de noi...
Este trist cum un om, liber să aleagă, nu ştie sa profite şi să aprecieze ceea ce are, decât atunci când e prea târziu. Odată ce te obişnuieşti cu binele, nu te mai gândeşti cum ar fi dacă binele nu ar fi permanent, ce poţi să faci să menţii binele sau cine e cel care îţi face binele. Contez eu şi persoana mea..atât, până îmi dau seama că ceva nu e în regulă, dar ce mai pot să fac atunci când nu mai am ce face?
Oare de ce facem asta? Sa alergam la Dumnezeu numai cand avem probleme? de multe ori am facut asa... pana am realizat ca lucrurile bune, bucuriile, vin tot de la El... Atunci am decis sa stau langa El tot timpul!!! Pentru ca alaturi de El necazurile sunt mai usoare... si bucuriile mult mai frumoase!
RăspundețiȘtergere