Timpul uita totul?

Uneori mă gândesc la oamenii pe care i-am cunoscut... pe care îi vedeam poate în fiecare zi...oameni la care am ajuns să ţin şi care au făcut parte din viaţa mea, cărora le-am adresat cuvinte, le-am împărtăşit gânduri, am împărţit secundele aceluiaşi timp..Vorbesc la trecut, un trecut despre care nu mai ştim că la un moment dat a avut viaţă. Avem impresia că dacă nu mai vedem o persoană la care am ţinut, după mult timp, am fi capabili să nu mai avem deloc sentimente pentru ea. Habar nu am cum sunteţi voi, ceilalţi, dar eu am observat că pot să treacă ani buni şi să nu văd un om la care am ţinut...atunci când îl voi revedea, sentimentele vor fi la fel, parcă neschimbate! E ca şi atunci când îţi cumperi o haină nouă!

Haina o pătezi cu evenimentele pe care le ai în comun cu celălalt şi o speli în timp, lângă celălalt, prezent în viaţa ta! Ce se întâmplă dacă nu mai porţi acea haină? Sau dacă o uzezi? O poţi spăla tot mai mult, petele se vor duce, dar haina nu va mai fi nouă, vor rămâne amprentele amintirii...poate peste timp, peste ani buni, haina se va demoda, va fi veche, nu vei mai vrea să o porţi niciodata, va fi ruşinos să o porţi ruptă...dar ea va rămâne acolo, distrusă, însă nu în întregime...Vei şti mereu că bucata aceea de material a fost şi este o haină pe care ai purtat-o şi o poţi purta, poţi şterge praful de pe ea şi te poţi încălzi cu ea poate mai bine decât atunci când era nouă!

I'll never forget...

Adevăr sau supărare?

Care este diferenţa dintre a spune adevărul şi a fi supărat? Mi s-a întâmplat odată să fiu înţeleasă greşit de cineva, doar pentru că atunci când am avut dreptate, susţinându-mi punctul de vedere, acesta nu a vrut să vadă că am dreptate şi a preferat să creadă că sunt supărată şi de aceea nu mă abţin de la comentariu...Ei bine, nu mă pot abţine de la comentarii atunci când am dreptate.Este şi normal să fiu oarecum serioasă atunci când îmi susţin punctul de vedere şi să renunţ la a glumi pentru câteva minute, până când persoana respectivă înţelege că s-a înşelat. Pentru a demonstra cuiva ceva, aş fi în stare să merg până în "pânzele albe", pentru că am multă răbdare şi nu mă las până nu încerc să arăt , prin argumente, că într'adevăr nu bat câmpii, sau până nu mă conving pe mine că am făcut tot posibilul să'mi "bat capul", pentru a/l scoate la lumină . Nu ştiu de ce se poate face confuzie între două concepte ce au semnificaţii destul de diferite..Să fie oare pentru că adevărul de cele mai multe ori supără?

Am primit un premiu!

Am primit un premiu acum câteva zile de la Cătă şi de la Katty! Vă mulţumesc frumos; şi pentru că regula este sa acord şi eu acest premiu, la rândul meu altora, o să îl ofer următoarelor persoane:

http://maiaproape.blogspot.com/

http://tanaracrestina.blogspot.com/

http://eldiariodemada.blogspot.com/

http://mitrutstiopu.blogspot.com/

http://gabrielagabry.blogspot.com/

http://ahandfullofdreamsaheartfullofgod.blogspot.com/

http://crisssssssss.blogspot.com/

http://ankutzel.blogspot.com/

http://transparentdiferit.blogspot.com/

http://asteptandminunile.blogspot.com/

http://unmicjurnalprintremultealtele.blogspot.com/

http://o-agrafa.blogspot.com/

Insensibili?

Desi toti ne numim crestini, cu un Dumnezeu mare, totusi, de ce se intampla de atatea ori sa nu ne luam in serios rolul acesta si adesea sa nu ne indeplinim functiile de crestin, asa cum ar trebui?Suntem atat de ingrijorati, stresati, preocupati de atatea lucruri, uneori fara rost, incat uitam sa Il lasam pe Dumnezeu sa se ocupe de toate, uitam ca prioritatea noastra trebuie sa fie Dumnezeu si foarte repede ne dezamagim atunci cand nu primim ceea ce ne dorim; Atunci e momentul cand prindem curaj, indraznim sa Il luam la intrebari pe Dumnezeu, vedem ca problemele tot nu se rezolva si atunci apelam la promisiuni si promitem multe…..ceva de genul..”Daca ma ajuti, Doamne, promit sa vin mai des la biserica!” iar partea finala este ca putin isi duc la capat promisiunile. Si pana la urma ce rezolvi cu ingrijorarea? Nimic..Roaga-te si vei rezolva ceva…

Traim intr.o lume in care fiecare secunda trecuta e depasita de o secunda viitoare cu mai multe performante, totul e pus pe fuga, cu oameni intr.o continua graba…grabiti pentru a nu mai spune multumesc sau iarta-ma, grabiti pentru a-si incuia sufletul si a pierde cheia,pentru a nu observa natura si frumusetea ei, pentru a fi insensibili la un strop de ploaie, pentru a-si inchide mintea cu ingrijorari, pentru a nu avea timp, pentru a nu-si iubi aproapele, grabiti pentru a se transforma in oameni cu fete crispate peste care lenea a pus stapanire. Si atunci ma intreb: Unde au disparut zambetele de pe fetele oamenilor?
Zi de zi ma ciocnesc de oameni care au uitat sa zambeasca, au uitat sa faca un loc si pentru Isus in inima, oameni carora le suna telefonul din minut in minut, stresati de partea financiara, suflete care isi doresc sa se imbogateasca aici, pe pamant si care au ajuns aproape sa Il inlocuiasca pe Dumnezeu cu un computer sau cu alte pierderi ultraperformante si inutile de timp.Mi-as dori sa nu fie ceva anormal sa Il lasi pe Dumnezeu sa iti controleze viata,(oricum El are totul sub control), as vrea ca toti sa putem accepta voia Sa, sa ne incredintam in El, sa alergam in bratul Sau si sa acceptam sa fim ghidati dupa planul pe care il are pregatit pentru noi.Am impresia ca evolutia nu este atat de benefica pe cat credeam. Este enorm de bine sa fie o comoditate mai mare in toate lucrurile pe care le faci, dar cred ca odata cu un anumit confort apar si problemele, nemultumirea, ingrijorarea, stresul, dorinta de a avea mai mult…Pana la urma, mai bine simpli si smeriti, dar de Dumnezeu iubiti! Ma bucur nespus ca pot alerga oricand prin ploaie, ca sunt eliberata de insensibilitate si nu mi-e rusine de sensibilitatea mea, care ma face om!

Nu mai stim sa apreciem?

Am stat si m.am gandit zilele astea cat de importanta este sanatatea noastra, cat de importanta este fiecare parte a corpului nostru si noi totusi suntem atat de nerecunoscatori, ne comportam ca si cum ni se cuvine totul si de cele mai multe ori uitam sa multumim ca suntem fapturi minunate create de un Stapan minunat. V.ati gandit cum ar fi ca ani de zile sa fiti sanatosi, sa treceti pe langa acelasi copac din fata casei, cu frunze cazatoare in fiecare zi, sa treceti pe langa gradina cu flori minunate din fata vecinei, pe langa pasarile care sunt mereu in cautarea unui loc, sau a furnicilor grijulii pentru adunarea proviziilor de iarna, sau sa mergeti prin ploaie, sa alergati printre fulgii de zapada, sa plecati dimineata la lucru atunci cand rasare soarele si sa iesiti seara la plimbare, sa respirati aer proaspat, vegheati de lumina lunii? Cum ar fi sa aveti toate acestea, dar totusi sa nu le vedeti? e sa avem toate acestea si sa nu le vedem? poate sa le vedem, dar sa nu mai stim le apreciem…Sa trecem in fiecare zi nepasatori pe langa frumusetea care ne inconjoara, sa trecem in fiecare zi pe langa dragostea unui Dumnezeu maret si sa raspundem ca nu avem nevoie de aceasta dragoste, ca suntem atat de ocupati sa nu ne vrem binele nostru incat ne facem rau din propria vointa. Avem ovedere foarte buna atunci cand vine vorba despre televizor, internet, hi5, filme, reviste, moda, vedete tv, distractie cu prietenii, de ce nu iesiri prin cluburi, tot ceea ce tine de lucruri cool pe care toata lumea le face..Ei bine, nu toata lumea le face si cei care le fac, cu siguranta vor plati un pret pentru ceea ce a pus stapanire pe ei si le.a murdarit ochiul, vederea, sufletul, viata. Mirata am fost sa aud ca un copil de 5 ani isi doreste sa aiba un telefon mobil, internet si sa scape de parinti…si cu siguranta majoritatea copiilor de aceasta varsta au deja toate acestea…Si atunci ma mai mir de ce exista fiinte care se comporta ca niste roboti?

De cele mai multe ori noi suntem cei care alegem cu ce sa hranim ochiul nostru, mintea noastra, urechea , mainile, trupul, sufletul nostru…Cine mai sunt oamenii aceia care prefera sa citeasca din biblie in loc sa stea pe mess, sau sa ajute un prieten la nevoie in loc sa isi urmareasca telenovela preferata? Putini…putini sunt cei care prefera sa aiba o viata sanatoasa, inundata de lumina, putini sunt cei care se lupta cu intunericul sau cel putin incearca sa se lupte pentru ca multi prefera intunericul, le place sa se afunde tot mai mult in el, insa tot asa putini vor fi si cei care vor fi rasplatiti la vremea potrivita pentru umblarea lor pe o cale buna, aceia care sunt considerati loosers si oameni fara valoare pentru ca sunt iubitori de Dumnezeu vor fi la loc de cinste..si totusi am vrea sa ne numaram toti printre acei “putini”, chiar daca nu toti mergem spre lumina...

Forme fara fond..

Tot mai indignată sunt de lumea asta...tot mai mult dezgust imi inspira de cele mai multe ori. M-am săturat să văd falsitate la fiecare pas. Ştiu că nu pot schimba nimic şi faptul că postez eu aici nu va schimba cu nimic, dar nu îmi pierd speranţa...Se va găsi poate cineva care este o formă fără fond care îşi va da seama că nu este nimic decât o aparenţă şi poate va încerca să dea culoare propriei vieţi într-o manieră naturală. Indignarea mea nu provine neapărat din cauza existenţei acestor falsităţi, ci din cauza oamenilor care le acceptă. M-am săturat sa văd cum majoritatea fetelor şi a băieţilor cumpără modele de viaţă, vor să pară ceva ce nu sunt doar din cauză că se poartă. Poate veţi considera că sunt puţin critică, dar mă enervează enorm ce se întâmplă în rândul tinerilor. Şi ce are dacă nu vreau să merg în cluburi, să vorbesc murdar, să fumez, sau să am 100 de băieţi iubiţi?Asta spune totul despre mine? Păi da...înseamnă că nu ştiu să îmi trăiesc viaţa...cine mai are timp să se uite şi la suflet? Ce e cel mai aiurea este că toţi suntem creştini...Frumos, nu? Aş zice degradabil, având în vedere că sunt şi tineri care au fost cândva vase de cinste iar acum au ajuns din nefericire să nu mai practice smerenia, dar tot creştini se numesc. În fond şi la urma urmei...cine va şti că el este o formă fără fond? Oare chiar nimeni?

Încurajare...

Ce ar fi viaţa fără încurajare? V-aţi gândit că o simplă propoziţie, spusă la un moment potrivit poate schimba multe, poate schimba modul de gândire, poate schimba rezultatul unei activităţi? Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu, uneori, am nevoie de încurajare. Pentru mine e important să spună cineva continuă, e bine, sau totul va fi bine, chiar dacă situaţia pare imposibilă. Uneori o încurajare îţi dă avânt, îţi dă speranţă, te îmbărbătează, te întăreşte, te încarcă de energie, te motivează, te ajută să gândeşti că totul are rezolvare şi ca poţi totul. Atunci când simţi că nu mai poţi, că nu mai există nicio şansă de ieşire la liman, o încurajare poate face minuni...un zâmbet poate schimba totul...doar că majoritatea dintre noi suntem atât de comozi încât ne doare gura dacă pot să spun aşa să încercăm să oferim un sprijin aproapelui printr-o simplă propoziţie...M-am apucat să scriu pe acest blog crezând că nu vor fi oameni care vor citi ceea ce scriu sau că vor fi câţiva care vor citi, dar vor rămâne nesensibilizaţi şi nu vor acorda atenţie la gândurile mele. Ei bine, săptămâna aceasta, o persoană deosebită de pe T.C. m-a căutat pentru că a simţit să îmi spună cuvinte frumoase cu privire la ceea ce am scris eu pe blog. Nu aş putea descrie în cuvinte fericirea pe care am simţit-o atunci când mi-a spus: continuă, ai talent...Bineînţeles că nu cred că am talent, dar vreau să subliniez că pentru mine a contat foarte mult să ştiu că cineva e alături de mine şi pe această cale vreau să îi mulţumesc acelei persoane deosebite pentru că a fost într.adevăr o încurajare pentru mine. Aş vrea să vă încurajez şi eu pe toţi cei citiţi prin urmatoarele propoziţii: "„Domnul însuşi va merge înaintea ta, El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme şi nu te înspăimânta!”Deutronom 31:8