Cerul, aşa cum mi-l imaginez eu!

Ascultând melodia Creere la radioul meu preferat, R.T.C., un gând a încolţit în mintea mea atunci când am văzut scris, mare, cu roşu: CONCURS DE ESEURI.
Totul a pornit în glumă...treceam printr-o perioadă nu foarte strălucită din cariera mea de locuitoare a pământului şi încurajată fiind de cea mai veselă persoană de pe mess pe care o ştiu, Gabi, am început să scriu câteva propoziţii, iar mai apoi, când vindecarea a fost aproape completă, am finalizat eseul codat cu nuanţe de sensibilitate şi l-am trimis. Habar nu aveam ce va urma şi recunosc că totul a fost o joacă de cuvinte, o gândire diabolică ce spunea :"He he...am mai dat de lucru juriului cu încă un eseu";))
O să postez aici ce a ieşit, având în vedere (şi trebuie să mă laud ) că am obţinut locul 2 (şi pe această cale, deşi nu cred că vor vedea vreodată, mulţumesc celor 4 persoane din juriu).

Cerul-cum mi-l imaginez eu...

Priveam iarba..

Era o noapte de vară...o bancă, cerul şi inima mea. Tocmai aflasem că inima nu mai putea găsi calea spre gândire, ci doar spre simţire, ascultare şi orbire. Simţire pentru căldura soarelui din noapte, ascultare pentru propriile bătăi, datorate alergatului după NECUNOSCUT timp de ani buni, şi orbire pentru întunericul orb...

Închid ochii...îmi trag sufletul...cât este de linişte...Unde au dispărut oamenii? Unde eşti Tu? Sunt uimită de splendoarea care îmi invadează toate simţurile. Culorile au viaţă şi Albastrul...Albastrul este cel mai năzdrăvan dintre toate. Încăpăţânatul Albastru trece pe la fiecare floare în parte (cel mai des pe la floarea-de-nu-mă-uita), şi, în jocul lui cu cele mai minunate flori, mirosul magic de rai este răspândit peste tot.Ascultând melodii îngereşti, care făceau să încetinească bătăile inimii, şi să dea fericire buzelor, mândre că ştiu cuvinte magice, versuri de aur, mâna mea a fost atinsă pentru prima dată de mâna LUI...Credeam că mă aflu la începutul lumii, când Dumnezeu a creat lumea şi totul era perfect. Am trăit clipe de rai, de vis, am crezut că nu sunt de pe pământ, că sunt regina libertăţii, iar pentru câtva timp eram fata perfectă, fiica unui Rege, care avea la picioare bogăţii imense, învăluite în staniol de fericire, dar totul a durat puţin...

Am fost trezită de imaginea unui înger ce îmi şoptea: -Aici nu sunt lacrimi...dacă te voi face săplângi, va fi de fericire; aici domneşte IUBI...

REA şi amară a fost trezirea la realitate. Am crezut că nu voi mai găsi calea spre viaţă; tânjeam să mai trăiesc “momente de rai”, eram dezamăgită că nu puteam să urăsc ceea ce m-a făcut să trăiesc o „viaţă de cer” şi ceream măcar o secundă din frumuseţea aceea, o secundă pe care puteam să o imortalizez până la adânci bătrâneţi..Dar nu a fost să fie...

Privesc cerul...

Sunt din nou la început, dar de data aceasta ştiu să merg, am renunţat la ochii de plumb, care de atâtea ori mă afundau în cenuşiu, sunt fiica celui mai important REGE, cu convingerea că totul a fost o picătură din esenţa adevăratului CER, o parte din întreg, că acesta nu poate fi descris prin cuvinte, că ceea ce va urma va fi mai mult decât perfect şi că “ Dragostea nu va pieri niciodată”.

Anamaria (Airamana)