Primăvara, din nou

Aprilie, lupta-te pentru primăvară! Lupta si pune intr-un cufar uitat de lume si plin de praf zilele si noptile friguroase! Adu-ne soarele care sa ne deranjeze dimineata cu razele lui dulci, intrand in ochi atunci cand vrem sa mai dormim...adu-ne mirosul prospetimii de iarba verde si copaci infloriti! Adu-ne caldura si ploi calde, adu-ne zambetul pe buze si primavara in suflet! Adu-ne veselie pe chipuri si alungă crisparea la locul de munca. Lupta pentru zile mai lungi si nopti mai scurte! Fa-ne fericiti!

Eșec ?

''Ce e un eşec? O întrebare de capitulare. De obicei, eşecul e ceea ce consideră alţii că e, fără să ne dăm seama că dacă am schimba direcţia barei şi s-o luăm pe alt drum, eşecul ar fi premisa unei adevărate victorii.'' -Marin Preda

Toate lucrurile lucrează spre bine...Chiar și boala?

Cu siguranță fiecare ne-am întrebat de ce e îngăduită boala, de ce ni se întâmplă nouă, sau cine ar fi trebuit să fie bolnav în locul nostru...Eu, personal, am auzit persoane care l-au tras la răspundere pe Dumnezeu pentru ceea ce li se întâmplă, fie că a fost vorba de o supărare minoră, sau un necaz care părea să dărâme. Nu-i așa mare uimirea, pentru că mulți am procedat astfel. Cum ai putea să consideri că lucrurile lucrează spre bine când treci printr-o boală care nu face altceva decât să te dărâme? Care ar trebui să fie poziția unui creștin când trece printr-o experiență cruntă? Cred că boala nu e dorită de Dumnezeu, dar cred că ea poate fi îngăduită cu un scop. Nu cred că ar trebui să ne temem, ci din contră, ar trebui să luăm atitudine și să ne împotrivim, însă în același timp cred că și prin boală putem învăța anumite lucruri. În fond, toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-l iubesc pe Domnul. Cu siguranță El lucrează desăvârșit, chiar dacă lucrurile se întâmplă altfel decât ne dorim noi. Să ai o atitudine bună, piciorul neclintit și credința împietrită într-un munte de nădejde și iubire pentru Dumnezeu...asta înseamnă să fii cu adevărat sănătos, chiar dacă trupul se degradează văzând cu ochii, iar starea fizică e deplorabilă. Să nu îți pierzi valorile când treci prin valea umbrei morții, să rămâi de partea celor care cred că lucrurile lucrează spre bine, chiar și în boală!

De ce nu ne-a făcut Dumnezeu din piatră?

„De ce nu ne-a făcut Dumnezeu din piatră? De ce uneori sufletul nostru atât de obosit în căutarea odihnii lasă o durere tumultoasă în trupul nostru de parcă am fi avut cele mai mari răni fizice posibile? De ce suntem capabili de a simți/avea emoții? Nu era mai simplă viața fără implicare emoțională?” Știu că ți-ai pus cândva întrebări asemănătoare! Sunt om, și la fel ca tine, și eu m-am întrebat, atunci când m-am confruntat cu situații nu tocmai roz. Înainte de a ajunge la disperare, ține minte că orice alinare o poți găsi la Dumnezeu. Da, El este „adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată din nevoi”. Avem cea mai frumoasă promisiune! NICIODATĂ nu lipsește din nevoi. E posibil ca oricine alcineva să te dezamăgească și să îți înșele așteptările atunci când ai o problemă, însă acest lucru nu-l va caracteriza niciodată pe Dumnezeu. Cu siguranță în relația cu Dumnezeu noi am fi gata oricând să Îl lăsăm pe El pentru orice altă atracție, însă minunat e că nu la fel se întâmplă și invers. Deschide-ți mintea, ochii, inima și laudă-l pe El! Acordă-I atenția necesară. E singurul care o merită deplin, în orice circumstanță! :)

Perfectul se lasă așteptat…

Cu siguranță, un secret pentru o viață frumoasă este cuvântul „răbdare”. Știu că în ziua de azi e greu să ai astfel de valori, însă nu e imposibil! Un proverb spunea: „tot ce e mai bun vine la urmă”, iar dacă ne uităm în Biblie, vedem că de multe ori ne vrea înarmați cu răbdare. „Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui”! Înainte de a lua o decizie pripită, calculează lucrurile și așteaptă! Gândește-te! De ce se lasă Isus așteptat? Fiindcă Perfectul se lasă așteptat!

Binecuvântările cele mai înalte vin îmbrăcate în hainele cele mai grosolane

Astăzi vreau să îți spun un lucru important! Ține minte: oricât de descurajante ni s-ar părea anumite situaţii şi oricât de grele ni s-ar părea unele circumstanţe, Dumnezeu e Cel care poate da sens vieţii chiar și în cele mai grele încercări. Chiar nu vezi? Viața ta în mâinile Lui e perfectă! Cineva spunea: „Roagă-te ca şi cum totul depinde de Dumnezeu şi apoi acţionează ca şi cum totul depinde de tine.” 

De aici deduc faptul că rugăciunea are un rol important şi Dumnezeu trebuie să fie prioritar. Cum ai vrea să nu treci prin situații gri dacă tu uiţi de multe ori că există Dumnezeu? Tot așa, foarte simplu, ar putea şi Dumnezeu să uite de problema ta și să îndepărteze „rozul” din viața ta. Când simţi că îmbraci hainele cele mai murdare şi eşti cerşetorul cel mai apăsat de probleme, îndreaptă-ţi gândurile spre El! Un predicator spunea că ar fi bine dacă o dată pe minut am pronunţa numele Lui, sau de fiecare dată când ne amintim. Ştiu că poate nu sunt persoana cea mai potrivită să vorbesc despre încurajare, uneori nici nu cred în unele încurajări şi le privesc ca pe „minciuni” care vin din partea unei persoane cu gânduri bune. Uneori, la fel ca fiecare om, sunt îngrijorată, stresată, pesimistă şi vreau să fiu lăsată să îmi trăiesc tristeţile. Chiar și așa, niciodată nu am crezut că Dumnezeu nu va interveni. Cred cu tărie că Dumnezeu poate schimba mersul vieţii şi la ceea ce astăzi păre fără rezolvare, mâine voi spune „mulţumesc”. 

Nu a existat o singură dată să îngenunghez înaintea Lui şi să nu se remedieze situația. Pentru că am preţ în ochii Lui, mă iubeşte şi pentru că binecuvântările cele mai înalte vin îmbrăcate în hainele cele mai grosolane!

14 februarie - Dacă e o zi specială înseamnă că ești un nefericit!

Așa cum o spune și titlul acestei postări, astăzi, 14 februarie 2015 nu ar fi trebui să fie o zi mai specială cu absolut nimic, pentru absolut nimeni!

Dacă ai așteptat un an întreg ziua aceasta, ești pierdut! Dacă azi ai avut o zi mai frumoasă decât celelalte zile, ești un/o nefericit/nefericită! Dacă azi te-ai simțit mai special/specială, ar trebui să îți pui un semn de întrebare. Bucuria ta de pe moment, care a durat o zi se va transforma cu pași mărunți în amărăciune. Ar trebui să știi că cine iubește nu are nevoie de o zi specială să arate asta. O va arăta în fiecare zi și va face din fiecare clipă un 14 februarie. Nu am înțeles niciodată de ce trebuie să arăți mai mult din sentimente într-o zi declarată oficial ziua iubirii. De ce punem atât de mult preț pe etichete? Ca să arătăm că iubim în fiecare zi ar trebui să fie declarată în mod oficial ziua iubirii fiecare zi din an? În fiecare an mă minunez de roșul care atacă ființele din jurul meu încă de la începutul lunii februarie. Am început deja să asociez 14 cu roșu, în orice context. Se pare că nimeni nu are nicio problemă cu asta și nu mai interesează pe nimeni dacă în restul anului se poartă negru. Propun ca în 14 februarie să ne îmbrăcăm toți în roșu iar în celelalte zile să ținem doliu. Așa marcăm și prin vestimentație felul degradant în care ne purtăm. 

Cine reușește să demonstreze iubirea într-o singură zi își merită persoana pe care a convins-o cu această demonstrație patetică și invers! :) 

Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?

Mă gândeam zilele acestea, stând de vorbă cu un prieten, dacă toate activităţile de zi cu zi chiar merită timpul pe care îl oferim. Tu, studentul care jertfeşti zile şi nopţi pentru examene, tu, adultul care munceşti fără pauză pentru a câştiga bani, tu, femeia care ai face orice pentru a fi fashion şi a-ţi îndeplini mofturile, tu, bărbatul care ai pierde ore în şir pentru „cuceriri”, reţele de socializare, jocuri, ieşiri în cluburi şi aşa mai departe...

Toate acestea ajung de multe ori să primeze, să pună stăpânire, să creeze dependență. Şi mă întreb: merită oare? În timpul acesta ai fi putut să faci alte lucruri mult mai valoroase. De exemplu, în loc să pierzi timpul navigând pe internet și ajungând la postarea mea (care nu e chiar o pierdere de timp, sper), ai fi putut să petreci mai mult timp cu Dumnezeu. Ca să nu fie, totuși, un timp pierdut, te întreb eu în această postare ceva important, în caz că nu ai citit azi din Biblie: „Şi ce ar folosi unui om să cîştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?” Prin urmare, Biblia încurajează păstrarea sufletului. Problema este că noi facem lucrurile acestei lumi mai valabile decât sufletul nostru și punem lumea fizică pe primul loc, în detrimentul lumii spirituale.

Nu spun că toate cele enumerate mai sus sunt rele. Biblia nu încurajează să fim leneși. Unele din aceste lucruri sunt importante pentru a ne defini şi pentru a ocupa un loc în societate, dar merită să investeşti chiar atât de mult timp în toate acestea? Aţi fi surprinşi să aflaţi că răspunsul este „da şi nu”. Sigur că merită să înveţi pentru a obţine un loc de muncă, dacă ai şi un scop care Îl include pe Isus. Dacă prin meseria ta, prin poziţia pe care o ocupi sau o vei ocupa vei căuta să evanghelizezi, să dai învăţături bune, să îţi iubeşti aproapele, atunci da, vorbim de o investiţie de durată. Dar răspunsul poate fi „nu”, aşa cum am spus. Dacă doar căutăm să câștigăm lumea, vom pierde sufletul.

Dacă nu raportezi totul la divinitate, nimicul va ieşi învingător, ajungând la câştigarea mofturilor şi pierderea sufletului.

Dacă vrei să fii fericit, fii!

De obicei oamenii asociază fericirea cu o viaţă perfectă. Care este reţeta pentru o viaţă perfectă? Există tot felul de reviste, ziare, publicaţii care te îndeamnă să cumperi un stil de viaţă perfect. La televizor, în reclame, presă, politică, mass-media, totul pare să te înveţe cum să ai o viaţă perfectă. Se cere perfecţiunea 24 de ore pe zi timp de …. totdeauna şi niciunde nu am auzit o reţetă constituită din îndemnuri bune. Mi se pare cunoscut să folosesc produsul x, crema y, ţara z şi aşa mai departe. 

Ne spune cineva că nu poţi să ai o viaţă perfectă cu aceste valori? Ne spune cineva că Dumnezeu ne-a făcut perfecţi, dar păcatul ne-a cam furat din perfecţiune? Parcă lumea asta e întoarsă pe dos. Înainte, şi eu încercam acele sfaturi pentru a avea viaţa perfectă. Nu am avut-o şi nici nu o am. Din vina mea, cu siguranţă, însă acum încerc să fiu mulţumitoare de viaţa minunată pe care o am. Cu timpul, am mai deschis ochii şi am aflat că pot totul în Hristos. Chiar şi o viaţă perfectă, dar nu bazată pe lucruri efemere, ci pe valori spirituale, adăugând înţelepciune şi….răbdare. 

Am ajuns la alt cuvânt-cheie: răbdare, ceea ce mulţi dintre noi nu mai ştim ce înseamnă. Oare Biblia ne învaţă că orice lucru El îl face frumos când vrem noi? Un prieten spunea că de multe ori noi stăm în calea răspunsurilor şi avea dreptate. Ne grăbim să vrem răspunsuri pe loc, am urma orice reţetă a fericirii şi a vieţii perfecte care să dea randament atunci, totul vrem instantaneu fără să ne gândim că viaţa noastră s-ar ruina dacă am şti totul dinainte şi lucrurile nu s-ar întâmpla la timpul potrivit. 

În final, nu vreau să fac pe înţeleapta, pentru că şi eu am fost pe punctul de a cădea în cursa „vieţii fără răbdare”, însă înţelepciunea s-a activat şi mi-am reconstruit principii şi o nouă ecuaţie: înţelepciunea duce la răbdare şi răbdarea duce la înţelepciune. Iar acestea, împreună, duc la o viaţă perfectă, totul supra divinitate, care constituie baza.

despre frumusețe

Dacă frumusețea stă în ochii privitorului și ochii sunt oglinda sufletului, fiecare percepe frumusețea în funcție de sufletul pe care îl are.

Summer...

Vara îşi face simţită din nou prezenţa. A adus din nou căldura zilelor de vară din anii trecuţi. Îmi pare identic, însă anul acesta nu e la fel. Multe gazde care au primit vara ani şi ani şi ani au plecat de când a fost toamnă să se odihnească şi au ratat definitiv întoarcerea. Ştiam cumva de vara trecută că 2013 nu va fi atât de norocos precum promitea.  

Încă aud: "Vine vara, vine vremea lucrului, trebuie să ne grăbim, că apoi vin ploile..." 

Toamnă...peste mine!

Dacă vrei, poţi să vii, toamnă!  Dacă vii mai devreme, stai mai puţin? Instalează'te şi simte'te ca acasă, dar nu îmi lua nimic atunci când vii şi nici când pleci!

Prea târziu... eşti demult aici şi priveşti la mine. Poate că ai fost tot timpul ascunsă pe undeva, dar nu am avut ochi şi nici timp să te văd. 

Trebuia să îmi dau seama că eşti tu! Mi'ai furat din soare, din verde, din cer senin, din timp, din viaţă, şi îmi oferi lacrimi de ploaie, aduse de vânt...

 Cine crezi că te va iubi aşa? Eşti soră cu Iarna, an după an eşti la fel, poate mai tristă decât la ultima întâlnire, mai bătrână, cu sufletul plin de mai multe riduri, cu mai multe gânduri de răzbunare... Cine te'a rănit? Aproape că sângerezi cu frunze arămii şi...vai! Îţi lipseşte inima! Nu îţi pasă de viaţa moartă căreia îi dai naştere şi mă obligi să accept invitaţia la un dans plăcut la culoare, însă trist!

Nu'i nimic! Te vei potoli când te vor înfrunta ghiocei, frunze verzi, trandafiri, şi aer de primăvară, adus de păsări călătoare.  Încearcă numai să îmi mai răpeşti ceva!

Un ultim gând...

A fost interesant şi mi'a plăcut... e minunat să te laşi învăluit de magia imaginaţiei şi să scrii..să culegi apoi laude de la oameni simpli care te încurajează şi îţi promit că a fost superb....şi încă mi'ar plăcea, însă renunţ! Sunt aceeaşi eu, care a scris prima postare, poate cu mici îmbunătăţiri acum, poate cu probabile rezolvări acum la probleme părute nerezolvabile atunci, aceeaşi eu, însă renunţ...am obosit să fiu expusă şi am nevoie de o pauză, în care să dispar pur şi simplu. De aceea renunţ la multe şi probabil că o să pierd, însă ştiu sigur că am de câştigat ceva mai minunat.

Aş fi preferat să las praful aici să se adune până la uitare, însă din respect pentru cei care au mai trecut pe aici, prefer să public o ultimă postare..poate voi mai reveni în anul următor. Până atunci, zile doar cu fericire, clipe presărate cu magie, de basm şi nu uita--orice ar fi, zâmbeşte!:)

Am zis!

Ma caut ...si sunt, dar nu SUNT!

Anul acesta, sau luna aceasta, sau probabil chiar astăzi, noi nu am practicat acel comportament pe care-l aşteptăm de la alţi oameni!

Sunt pierdută de lumea pe care o vreau…M’am pierdut şi mă caut…mă caut în iarba verde şi vie, în apa infinită şi vindecătoare, în balsam cu ploaie, printre crengi de copaci cu zâmbete, printre nori de fericire, în aerul visării, fără îngrijorare, în mirosul liniştii, aducător de bunătate, în cântec de iubire, printre flori şi stele, în albastru, în ceaţa cu lună şi soare, în curcubeu cu fericire, mă caut în tot ce înseamnă minunăţie, bogăţie, mă caut în tot ce înseamnă tot! Dar nu sunt..am găsit doar urme din mine, frânturi, speranţe, bucaţi şi semne că am fost, ca lumea aceea există, dar la fiecare greşeală am dat înapoi până când m-am rătăcit şi m-am văzut aici, în lumea comună. M-am întrebat dacă îmi place aici şi chiar m-am certat. După ceva timp am dat un răspuns: iarta-mă! Şi atunci am înţeles că iubirea Lui e de-ajuns!

Nu-I uşor să fii aşa cum ai vrea ca ceilalţi să fie! Nu-i uşor să rezişti lumii în care trăieşti şi să fii un model pentru ceilalţi! Nu-i uşor să fii la înălţime, să nu cazi! Nu-I uşor să ai comportamentul pe care El îl aşteaptă de la tine! Nu-i uşor nici măcar să vrei toate astea! Şi totuşi e atât de simplu..nu uita să strigi la EL!

Ploaia vindecă!

Iubesc ploaia! Ador să merg, să alerg prin ploaie, să fiu doar eu şi cu mine! A fost superbă ieşirea de săptămâna trecută. Well, I'm not crazy! Şi da, m'a prins ploaia şi mi'a plăcut!M'am simţit eliberată de orice grijă, parcă sufletul meu a fost mai uşor, a putut să răsufle şi să ia o gură de eliberare de la tot ce înseamnă ''a trăi''! Eu am zâmbit, mi'am vindecat gândurile cu balsam de ploaie şi am inundat orice tristeţe cu stropi de linişte, aducători de pace. Habar nu am dacă au fost şi lacrimi, sau doar ploaie! Sau poate că mint, poate că ştiu. Da, ştiu, îmi era sete şi trebuia să fiu udată pentru a creşte, pentru a nu mă ofili..iar acum..în urma secundelor albastre pe care le'am imortalizat doar câteva secunde, un timp doar pentru mine, mă identific cu tine, şi îmi place! Sunt înecată într'un început, fără valuri şi înot în bine!

Back again!

Habar nu am de ce de aproape 2 luni nu am mai scris nimic pe aici şi nu ştiu de ce m'am ferit să mai stau la taclale cu mine :)) În ultimul timp am primit tot mai multe încurajări pentru a scrie, am fost certată ca renunţ prea uşor şi certată zdravăn pentru că am uitat să mai dau pe aici :)) Nu sunt eu o mare scriitoare şi nici nu credeam că o să citească cineva vreo postare, dar le mulţumesc acelor persoane. Să ştii că eşti ascultată şi cineva crede în tine contează mult. Şi acum, hai să zicem că am fost ocupată în ultimul timp, cu muuuuulte ( aşa sunt oamenii, caută scuze, aşa că nu mă condamnaţi :)) şi într'adevăr...s'au întâmplat multe :) Încep prin a spune că din moment ce e august, e vacanţă, deci sesiunea şi stresul au trecut şi nu cred că interesează pe cineva cum a trecut, aşa că nu voi da detalii (nici nu vreau să îmi mai amintesc- oricum au fost rezultate bune :P).Şi pentru că am fost o fată cuminte şi pentru că merit doar binele ;))( şi pentru că mi'au murit lăudătorii) pot să spun că am parte de cea mai faină vacanţă. Am fost plecată şi prin ţară în mai multe locuri (cel mai mult mi'a plăcut că am revăzut Siubiul), însă sunt mai mult decât happy că am ajuns din nou în Germania. Ştiu, e fain, însă am pierdut o săptămână care ar fi fost superbă, la Plopu. Cred că aşa e tot timpul. Trebuie să pierzi ceva ca să câştigi altceva mai bun. Sper doar ca la anu' să pierd altceva neimportant şi să câştig săptămâna Plopu :) sau să nu pierd nimic:)). Deocamdată mă bucur de frumuseţea de aici şi aici chiar e frumos!

La multi ani...mie! :)

Again stresiune

Timpul uita totul?

Uneori mă gândesc la oamenii pe care i-am cunoscut... pe care îi vedeam poate în fiecare zi...oameni la care am ajuns să ţin şi care au făcut parte din viaţa mea, cărora le-am adresat cuvinte, le-am împărtăşit gânduri, am împărţit secundele aceluiaşi timp..Vorbesc la trecut, un trecut despre care nu mai ştim că la un moment dat a avut viaţă. Avem impresia că dacă nu mai vedem o persoană la care am ţinut, după mult timp, am fi capabili să nu mai avem deloc sentimente pentru ea. Habar nu am cum sunteţi voi, ceilalţi, dar eu am observat că pot să treacă ani buni şi să nu văd un om la care am ţinut...atunci când îl voi revedea, sentimentele vor fi la fel, parcă neschimbate! E ca şi atunci când îţi cumperi o haină nouă!

Haina o pătezi cu evenimentele pe care le ai în comun cu celălalt şi o speli în timp, lângă celălalt, prezent în viaţa ta! Ce se întâmplă dacă nu mai porţi acea haină? Sau dacă o uzezi? O poţi spăla tot mai mult, petele se vor duce, dar haina nu va mai fi nouă, vor rămâne amprentele amintirii...poate peste timp, peste ani buni, haina se va demoda, va fi veche, nu vei mai vrea să o porţi niciodata, va fi ruşinos să o porţi ruptă...dar ea va rămâne acolo, distrusă, însă nu în întregime...Vei şti mereu că bucata aceea de material a fost şi este o haină pe care ai purtat-o şi o poţi purta, poţi şterge praful de pe ea şi te poţi încălzi cu ea poate mai bine decât atunci când era nouă!

I'll never forget...

Adevăr sau supărare?

Care este diferenţa dintre a spune adevărul şi a fi supărat? Mi s-a întâmplat odată să fiu înţeleasă greşit de cineva, doar pentru că atunci când am avut dreptate, susţinându-mi punctul de vedere, acesta nu a vrut să vadă că am dreptate şi a preferat să creadă că sunt supărată şi de aceea nu mă abţin de la comentariu...Ei bine, nu mă pot abţine de la comentarii atunci când am dreptate.Este şi normal să fiu oarecum serioasă atunci când îmi susţin punctul de vedere şi să renunţ la a glumi pentru câteva minute, până când persoana respectivă înţelege că s-a înşelat. Pentru a demonstra cuiva ceva, aş fi în stare să merg până în "pânzele albe", pentru că am multă răbdare şi nu mă las până nu încerc să arăt , prin argumente, că într'adevăr nu bat câmpii, sau până nu mă conving pe mine că am făcut tot posibilul să'mi "bat capul", pentru a/l scoate la lumină . Nu ştiu de ce se poate face confuzie între două concepte ce au semnificaţii destul de diferite..Să fie oare pentru că adevărul de cele mai multe ori supără?